lebaraz

lebaraz


Compromis între CDU și CSU: Azilanții vor fi deportați în țările în care au fost înregistrați inițial

Cancelarul german Angela Merkel salută compromisul între Uniunea Creştin-Democrată (CDU) şi filiala sa bavareză, Uniunea Creştin-Socială (CSU) privind imigraţia, ce prevede crearea de centre de tranzit în Germania pentru deportarea azilanţilor în ţările în care au fost înregistraţi iniţial, informează Mediafax.

“Vrem, pe de o parte, să înfiinţăm centre de tranzit în Germania şi de acolo să trimitem înapoi (imigranţii) în acord cu ţările de unde solicitanţii de azil au venit şi unde au fost deja înregistraţi”, a declarat Merkel după discuţiile cu liderii CSU, informează agenţia de ştiri Dpa.

“Astfel, spiritul parteneriatului din Uniunea Europeană este conservat şi în acelaşi timp este un pas important pentru ordonarea şi controlul migraţiei secundare şi din acest motiv cred că am ajuns la un compromis bun după negocieri dure şi zile dificile”, a adăugat cancelarul german, care este şi liderul CDU.

La rândul său, Horst Seehofer, liderul Uniunii Creştin-Sociale (CSU) şi ministru de Interne, a anunţat că cele două formaţiuni au ajuns la un acord, confirmând că va renunţa la intenţia de a demisiona din cele două funcţii.

Duminică, Seehofer s-a oferit să demisioneze în urma disputei cu cancelarul german Angela Merkel pe tema planului CSU de introducere unilaterală de controale la frontierele Germaniei cu scopul de a limita imigraţia.

Compromisul a fost salutat şi de Partidul Social-Democrat (SPD), cel de-al treilea membru al coaliţiei guvernamentale din Germania, care însă a semnalat că mai sunt o serie de chestiuni pe această temă ce trebui discutate.

Liderii celor trei partide din coaliţia guvernamentală urmează să se întrunească marţi, în jurul orei locale 18 (ora României, 19).

Nouă criză politică în Germania. Ministrul de Interne: „Îmi dau demisia”