lebaraz

Caz înfiorător în Germania: Un român a fost atacat cu o drujbă și un topor în timp ce livra pizza

Atacul brutal asupra românului a avut loc marți, 2 ianuarie, în localitatea Ingolstadt, în timp ce s-a dus să livreze pizza. Totul s-a întâmplat în cel mult patru minute, dar acele patru minute au părut o eternitate.

Imediat ce a ieșit din mașină, românul de 31 de ani a observat că în fața blocului erau cinci tineri. Potrivit publicației DonauKurier, românul a declarat că nu-i cunoștea pe acei tineri.

După ce a livrat pizza, a auzit că în josul scării cineva acționase o drujbă. ”Era un zgomot îngrozitor”, a spus românul. Apoi a coborât și s-a dus la mașină. După ce a intrat în vehicul în fața lui a apărut unul dintre bărbați care a început să lovească parbrizul cu un topor până la spart.

Un alt tânăr din grup s-a dus în dreptul șoferului cu drujba și a acționat-o distrugând geamul. ”Era la mai puțin de douăzeci de centimetri de mine, o trăgea înainte și înapoi”, a precizat victima.

În cele din urmă, românul înspăimântat a reușit să dea în marșarier și să plece. El l-a informat pe șeful său despre experiența oribilă avută, iar acesta a contactat imediat poliția. După câteva minute, ofițerii sosiți la fața locului i-au arestat pe cei doi atacatori, de 19 și 20 de ani.

Unul dintre tineri, cel de 19 ani, a fost imediat arestat fiindcă pe numele lui fusese emis un mandat de arestare pentru jaf. Tinerii, cu origini în fosta Uniune Sovietică, sunt cercetați penal pentru infracțiunea de tentativă de omor.

Atac cu toporul în gara din Düsseldorf, soldat cu șapte răniți, agresorul suferă de “tulburări psihice”


ortelsettembre3

wink
/* ]]> */