lebaraz

Bordelurile ”all inclusive”, noua tendință în industria sexului din Germania

Criza financiară din 2008 le-a dat idei noi patronilor de bordeluri din Europa, iar moda caselor de toleranţă cu preţ fix, unde clienţii pot să mănânce, să consume alcool şi să facă sex cu câte femei sunt în stare, a reprezentat debutul unei noi strategii în industria sexului. Unul dintre cele mai cunoscute bordeluri de acest gen se află în Berlin, notează cotidianul Adevărul pe platforma online.

Încă din anul 2009, autorităţile din Germania au anunţat că vor lua măsuri pentru ca aceste „bordeluri all inclusive” să fie interzise, fiind considerate o modalitate de exploatare a femeilor din industria sexului, care aduce atingere demnităţii umane.

Totuşi, în 2013 funcţionau deja şase astfel de stabilimente (inspirate de modelul restaurantelor all-you-can-eat) numai în Berlin, primul deschis fiind „King George Club”. Afişele lipite la intrarea în clubul King George anunţă o ofertă de 99 de euro, care include mâncarea, băutura şi cât sex reuşeşti să faci între 16:00 după-amiaza şi 3:00 dimineaţa, când este deschis bordelul.

Există însă şi oferte de 60 de euro pentru „pachete” similare, dar la bordeluri mai puţin cunoscute.

Descindere spectaculoasă: Sute de polițiști, la un bordel din Berlin

Într-o zi obişnuită din timpul săptămânii, clienţii au la dispoziţie 6 sau 7 femei, iar numărul lor creşte până la zece în weekend. În medie, o angajată face sex şi de 20 de ori când este de serviciu, după cum notează news.com.au, citând ediţia americană a revistei „Vice”. Multe dintre femeile care muncesc în astfel de bordeluri sunt din Europa de Est, inclusiv din România şi Bulgaria.

Regula spune că femeile au voie să refuze un client, iar atunci când ajung în camera pot negocia peste taxa fixă pentru servicii sexuale mai deosebite. Motivele pentru care bărbaţii aleg să vină la astfel de bordeluri all inclusive sunt diverse, dar de regulă sunt tentaţi de tarif şi mai ales de faptul că au suficient timp să se bucure de serviciile pentru care au plătit.

Patronul bordelului King George a povestit că într-un oraş cu 500 de bordeluri a avut nevoie de o idee de afacere care să atragă atenţia. Acesta recunoaşte că pentru taxa fixă nu ai parte nici de cele mai arătoase angajate şi nici de servicii de lux, dar că se încearcă menţinerea unui echilibru pentru ca toată lumea să fie mulţumită. În Stuttgart, unele bordeluri de acest gen îşi fac reclamă cu anunţuri cât mai explicite, de tipul “sex cu toate femeile, cât timp doreşti, de câte ori vrei şi în orice mod”, anunţuri care au scandalizat opinia publică germană şi asociaţiile care luptă pentru drepturile femeilor.

Unele dintre aceste bordeluri au fost închise de poliţie între timp, cum este unul dintre stabilimentele din reţeaua « Pussy-Club », din oraşul Fellbach, în landul Baden-Württemberg, după ce au fost descoperite „nereguli sanitare”, urmat de un altul din Stuttgart, patronul fiind acuzat de fraudă. Însă moda bordelurilor cu preţ fix nu pare că va apune curând, astfel de stabilimente fiind deschise şi în capitala Olandei, Amsterdam.

 Bătaie între români și bulgari la un bordel din Hamburg: prostituatele din Bulgaria lucrau prea ieftin

Documentar din infernul bordelurilor germane: românce devenite sclave

Erau ademenite în Germania cu locuri de muncă, dar ajungeau în bordeluri


ortelsettembre3