Sari la conținut

Augsburg: O prostituată româncă, violată și amenințată cu moartea de iubitul ei. Colegii celor doi, șocați: „Erau ca Romeo și Julieta!”

12/01/2017 12:11 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:30

Multe femei din țările mai slab dezvoltate economic ale Europei își încearcă norocul în străinătate. Bordelurile au rămas o industrie înfloritoare, multe  tinere, chiar și din România, sperând că, prin intermediul lor, își vor putea asigura un viitor mai bun din punct de vedere financiar.

Deseori, se întâmplă ca acestea să ajungă în situații periculoase, din cauza meseriei pe care o practică. Augsburger Allgemeine a scris despre cazul unei românce în vârstă de 23 de ani care lucra într-un bordel din Augsburg și care a fost violată și amenințată cu moartea – atât ea cât și familia ei – după ce a crezut că și-a găsit fericirea cu unul dintre bodyguarzii care lucrau acolo, în vârstă de 28 de ani.

Acum, presupusul agresor a fost adus în sala de judecată. O prietenă a victimei susține că bărbatul îi provoca teamă și că acesta spunea că este membru al clubului Hells Angels, în Statele Unite fiind catalogat de către autorități drept sindicat de crimă organizată, idee respinsă de membrii clubului. Doi reprezentanți ai acestuia au fost și ei prezenți în sală la începerea procesului, pentru a afla dacă, în cele din urmă, acuzatul este într-adevăr vinovat și ar păta, astfel, reputația clubului.

Totul a început în anul 2015, când bărbatul s-a îndrăgostit de prostituata româncă pe care o chema, la locul de muncă, Bianca. Marco S. (numele a fost schimbat pentru a-i proteja identitatea) susține că totul s-a întâmplat destul de repede. S-au îndrăgostit, au început o relație frumoasă, au fost împreună chiar și în vacanță în Italia și își plănuiau un viitor împreună, unul în care tânăra nu mai era nevoită să lucreze în bordel. Marco avea însă o problemă de gelozie, iar Bianca nu refuza niciun client.

Lucrurile au început să ia o întorsătură negativă: „era un amestec de iubire, gelozie și proastă comunicare, peste care nu am reușit să trecem”, a susținut, în apărarea sa, acuzatul.

http://ziarulromanesc.de/actualitate/bordelurile-all-inclusive-noua-tendinta-in-industria-sexului-din-germania/

Relația s-a încheiat în iunie 2016. Bianca a lucrat pentru puțin timp în Kaiserslautern și a fost cea care a vrut să se despartă de Marco și să se întoarcă acasă. Bărbatul însă s-a împotrivit.

Potrivit avocatei româncei, Marco S. i-a luat tinerei buletinul din geantă și i-a spus că trebuie să îi dea suma de 7.000 de euro și e liberă, în caz contrar, îi omoară familia. Apoi a violat-o într-o cameră de hotel. Câteva zile mai târziu, când victima a reușit să părăsească bordelul pentru a-l denunța la poliție, bărbatul ar fi amenințat-o și pe prietena ei.

Bărbatul a recunoscut în fața judecătorului că i-a luat buletinul din poșetă, însă susține că nu i-a cerut niciun ban. În schimb, românca nu mai câștiga la fel de mulți bani ca înainte și, de aceea, încearcă să îl acuze de șantaj.

În același timp, Marco S. a declarat că nu a violat-o niciodată, în cazul incidentului de care vorbea victima fiind vorba doar de o partidă de „sex de împăcare”.

Presupusul agresor se află de șase luni în arest preventiv. Colegii de lucru ai celor doi au fost surprinși de cum au evoluat lucrurile. Aceștia susțin că deși existau tensiuni între cei doi, aceștia trăiau o poveste de dragoste ca-n filme.

Cei doi erau ca și Romeo și Julieta. El i-a cumpărat fetei, la un moment dat, un ursuleț de pluș, doar ca să poată dormi mai bine noaptea!”, susține unul dintre angajații bordelului.

Procesul va continua în data de 16 ianuarie.

http://ziarulromanesc.de/actualitate/documentar-din-infernul-bordelurilor-germane-romance-devenite-sclave/

Erau ademenite în Germania cu locuri de muncă, dar ajungeau în bordeluri