Sari la conținut

Germania: Amenzi usturătoare pentru părinții care refuză să își vaccineze copiii

01/06/2017 13:16 - ACTUALIZAT 20/12/2022 13:28

Autorităţile germane iau în calcul amenzi de până la 2.500 de euro pentru părinţii care nu se sfătuiesc cu medicii în privinţa vaccinării copiilor.

pojar, amenzi, Germania

În această perioadă, Germania se confruntă cu o epidemie de pojar care a făcut victime atât în rândul copiilor, cât şi al părinţilor, anunță TVR.

Potrivit noii legi care va fi aprobată luna viitoare, copiii nevaccinați ar putea fi daţi afară de la grădiniţă sau creşă.

Vă reamintim că acum o săptămână, în Italia, vaccinarea copiilor a devenit obligatorie. Potrivit noii reglementări, copiii neimunizaţi nu vor fi primiţi în creşe sau grădiniţe, iar părinţii care trimit la școală copiii fără să-i vaccineze vor fi amendaţi.

Guvernul de la Roma a impus această măsură în condiţiile în care şi Italia a fost lovită de epidemia de rujeolă.

La noi au loc dezbateri aprinse privind legea ce ar putea permite trimiterea după gratii a părinților care se opun vaccinării. Vineri, încă un bebeluș bolnav de rujeolă a murit la Craiova. Cel mai probabil a luat virusul de la mamă, ea însăși o minoră nevaccinată.

În plină epidemie de rujeolă, în România NU există vaccinuri. Părinţii, forţaţi de stat să facă trafic cu vaccinuri

Sănătatea dumneavoastră în Germania – Vaccinări și consultații